Imperiul Lupilor

Imperiul Lupilor
 
AcasaAcasa  PortalPortal  InregistrareInregistrare  ConectareConectare  

Distribuiţi | 
 

 IMPARTIREA LA ABSURD DA CU REST

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
Lochlainn



Mesaje : 1
Data de înscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: IMPARTIREA LA ABSURD DA CU REST   Mar Mar 02, 2010 1:08 am

IMPARTIREA LA ABSURD DA CU REST

- Mai fierbeti o data zatu’ ala, pana ma-ntorc, sa beau si io ceva cald, ca-nghet de tot pan-acolo si-napoi...
Inginerul Valeanu iese din birou, tragand cu grija usa dupa el, in timp ce-si strange mai bine halatul albastru si-si incheie cojocul pe deasupra. Se duce sa le ia de la Alimentara intreprinderii, tocmai l-au sunat sa vina. Din zona cladirilor de birouri si pana la magazinasul de la poarta are ceva drum de facut, or iernii nu-i pasa de amplasamentul in spatiu al personalului TESA: frig si-nauntru, da’ parca mai frig afara – “uite ca n-are dreptate Stamate cand zice cu juma’ de gura ca mai bine si-ar muta catrafusele sub bradu’ din fata birourilor E3-E9...”.

Pe drum, inginerul se pomeneste incercand sa ghiceasca in gand cate or sa fie anul asta. “...de toti, in birou, suntem 17, la fel ca anu’ trecut. Atunci ne-au dat 6, parca... da, una la trei oameni, cam asa... Acu’ doi ani au fost 8 – una la doi... poate prindem si anu’ asta 8...”
- Sa traiasca nea Tase, boieru’ meserie!, isi saluta un coleg de la Personal, brusc insufletit la gandul ca poate prinde ca acu’ doi ani. Dar ajuns la Alimentara, zambetul i se scofalceste intr-o acreala pe care-o cunoaste atat de bine. Tabelul – sfantul si demonicul, supremul judecator al fiecarei zile, parca al tuturor zilelor de cand se stie el... Pe tabel s-a inscris pentru mai toate chestiile pe care si le-a luat in ultimii ani, tot pe tabel trebuie sa semneze si acum. Bine ca macar de data asta nu tre’ sa stea la coada pe trei randuri, sa se lupte sa ramana in picioare si mai ales sa inainteze, strivit intre doua matahale unsuroase, abia iesite din turnatorie, de la schimbu’ trei – cum se-ntampla cand mai baga astia tacamuri. Tot la Alimentara asta, da’ daca alea nu se dau pe tabel, ci pe “cine prinde, ala e!”... vezi, tot e bun tabelu’...

“4! Cum... 4? Numa’ 4?... Pai... ce dreacu’ facem noi cu 4?... Asta vine... cat vine... 17 impartit la 4 – adica 4,25, 4 si-un sfert... Adica patru oameni si-un sfert la una... pai nu e bine, ca sfertu’ de om cum il calculezi?” O fi fiind el inginer, o fi avand formatie de stiinte exacte, da’ sfertu’ de om nu-i iese. Pe drumul inapoi spre E3, inginerul Valeanu calculeaza in minte posibilitatile. Cineva s-ar putea sa trebuiasca sa renunte anu’ asta. In afara de cei care in mod traditional renunta. “Da’ oare nu se razgandesc aia care renunta de obicei? Daca vor si ei?... N-ar avea motive, ca n-au copii, nici anu’ asta... Da’ poate se razgandesc, ce, e dreptu’ lor, daca anii trecuti n-au luat, pot sa zica lejer ca vor acu’... Tocma’ acu’, cand au dat astia numa’ 4?... Sau s-o luam ierarhic... ori dupa studii... intai inginerii, pe urma subinginerii, proiectantii, desenato... ce dreacu’, parca m-am tampit – sa-mi sara pe urma in cap ca-s unii mai egali ca altii?...”

Macinat intre calculul cu virgula, drepturile cetateanului si nomenclatorul meseriilor din Republica Socialista Romania, inginerul nici nu si-a dat seama cand a ajuns inapoi pe holurile ce duc spre E3. Ba da, si-a dat seama – “e un pic mai cald, ia sa-l trimit eu pe Stamate sa stea sub brad vreun sfert de ora daca tot e asa viteaz, sa vada ca...”
- Aaa, tov Valeanu, ce oroare sa va revedem in mijlocul nostru...
“Bou’ asta de Marcel si glumele lui eterne... poate-l suntez pe el primu’ si mai vede o laie, chit ca nu renunta... nu, ca asta-i in stare sa ma reclame... sau mai rau, sa m-astepte dupa program cu unu’ de pe la turnatorie si...”
- Hai, ma, Marcele, ca nu umblu nici io aiurea, v-am adus alea, mi-a-nghetat curu’ pentru voi...
- Lasa, nea Valeanu, ca la cat stai toata ziua pe el, un drum pana la poarta si-napoi face bine la circulatie...

Fara sa se mai uite la Marcel, inginerul Valeanu isi da jos cojocul, sufland repede in pumni – mai degraba din obisnuinta, parca aici e si mai cald decat pe hol, or fi blocat usa aia dinspre E2, cum le-a zis el, sa nu se mai fatzaie Cornelia pe ea ca intra tot curentu’. Se protapeste apoi in mijlocul biroului si scoate tacticos din buzunarele halatului – doua din dreptu’, doua din stangu’, in timp ce se pomeneste intrebandu-se aiurea in care-ar fi pus-o pe-a cincea sau pe-a saptea, daca le-ar fi dat fara sotz... Le-aseaza frumos pe o hartie de calc si-asteapta. Ce? Habar n-are. Toti isi vad de treaba, unul deseneaza la planseta, altul insemneaza ceva intr-un registru, masina de scris a Mariei tzacane aproape neintrerupt... E liniste, cu o unda de zumzet – cum ar spune Fane de la brigada artistica. Si el nu stie cum sa-nceapa.
- V-am adus... astea sunt... acuma sa...
- Lumeeee, lumeee… proaspat intors dintr-un turneu mondial pana la poarta, tov Valeanu va prezinta un numar unic de prestigi... prestcidi... de magie, in care va jongla nu cu opt, nu cu sase, ci cu nu mai putin de patru...
- Hai, ma, Marcele, ca m-ai gresit aicea... ce dracu’, tu n-ai rapoartele alea de facut?
Noroc cu Laurentiu, ca altfel poate ca-l si pocnea pe Marcel. La ce draci are oricum...

- Ce-ati adus, to’arshu’ Valeanu, acolo?
Cornelia, Cornelia... ce suav il scoate ea din mocirla asta in care simtea ca se-afunda.
- Aaaa, ce frumos! N-am mai vazut de... de anu’ trecut!
“Normal, unde era sa vezi, ca doar nu-i nici barbat’tu vaporean, nici socru’tu vreo scula pe la Sfatu’ Popular...”

- Da’ numa’ atatea au dat, nea Grigore? isi arunca si Laurentiu ochii pe foaia de calc plina de linii, cote si cifre, brusc insufletita de patru obiecte tridimensionale reci si...
- Bune si-astea, acuma... de!... le luam – nu le dam, stiti cum e...
Bravo, Sandule, bravo! Ai mai zis un cliseu, ai mai pupat un cur invizibil...

- Cam nasol... ca noi s’tem saptespe in total... si-acu’ tre’ sa le-mpartim cumva... ca de-obicei... mai zice Valeanu si se-aseaza pe un scaun. Simte ca transpira, desi nu prea-si da seama de ce. Fac chestia asta in fiecare an, de cativa ani buni, da’ parca nu s-a obisnuit... sau uita de la o iarna la alta cum e toata targuirea si-si aminteste brusc cand le vede asa, asezate pe birou, parca asteptand si ele infrigurate sa vada cat din fiecare ajunge la cine.


- Pai, hai sa vedem, ca la unu jumate’ avem sedinta si pe urma mergem in sectie... io zic sa le-mpartim acuma, ne luam de-o grija...
Bun baiat, Laurentiu, spirit organizatoric. Ia, hai, sa te vad, cum faci, daca esti asa tare?

- Deci avem patru. Noi suntem saptespe, asta vine cate patru si-un sfert de om...
Ti-ar placea, Cornelia, draga, stiu ca ti-ar placea, uite cum gura pofticiosului adevar graieste (“asta e asa, un fel de gluma de-a lu’ Marcel, combinata cu cliseele lu’ Sandu... m-o fi tampit de tot frigu’ asta...”)

- Pardon, m-am zapacit... vine una la patru oameni virgula douascinci. Cum adica... un sfert de om?
Mda, ia, ca-ncepe circu’...

- Maria, tu vrei? Ca stiu ca anu’ trecut...
Tzacanitul masinii de scris se opreste pentru cateva secunde. O figura de vreo treizeci si cinci de ani le zambeste dragut, clatina din cap si completeaza vadit ironic:
- Nu, multumesc, stiti ca mie-mi cauzeaza...
Marioara, esti o scumpa! Unu’ s-a dus, deci s-a dus sfertu’ de om, deci macar stim ca avem cate una la patru oameni, deci...
- ...atunci avem una la patru oameni. Pai, zic sa ne grupam, sa ne vina mai usor. Cum vreti, tragem la sorti biletele din caciula sau facem asa, din gura?
- Sa ne lasam in voia soooortiiii, pe soarta o vom bleeesteeeemaaaa!...
Marcele, Marcele, da’ si cand o sa te pocnesc, o sa-ti dea borsu’ ala facut de soacra-ta, pe nas o sa-ti dea si-o sa-ti umple toate romantzele astea de c...
- Lasa-le, bre, de biletele, ca iar ne certam juma’ de ora dup-aia, si-oricum la sfarsit tot facem schimb intre noi...
Asa-i, ca bisericutele din birou se vad si cand impartim nenorocitele astea de...
- Pai atuncea hai – Cornelia cu nea Stamate cu mine si cu tovarasu’ Valeanu – una. Pe urma... Sandu cu Marcel, cu Georgeta si cu...
- Stati asa, stati, ca nu-i bine, ca nu-s egale! Uite, doo-s mai mari, cum hotaram care pe care-o ia?
Just. Tocmai intram in faza doi: marimea, forma si tot ce decurge de-aici...
- Pai tu ai luat anu’ trecut una mai mare, impreuna cu Adi si Vali si nimeni n-a zis nimic.
- E, stii tu ce-am luat io anu’ trecut... nici io nu mai tin minte...
- Uite ca tin io. Era mai mare, da’ nu s-a plans nimeni...
- Lasati, bre, ce-a fost anu’ trecut! Daca vreti, putem sa le desfacem, le rupem in feliute, le numaram, le-adunam, dupa care impartim feliutele la cati suntem si...
- Pai, chiar si-asa, feliutele tot mari raman, daca ele-s mari...
- Si daca feliutele dau si ele cu rest? Ce facem, muscam trei oameni dintr-o feliuta?
- Io ma ofer sa musc in acelasi timp cu Cornelia...
- Hai, ma, Marcele, ca-ncepe dreacu’ sedinta aia si...
- Nu e igienic sa le desfacem, mai ales ca unii oameni nu-s in birou acuma...
- Sa fie sanatosi, cine nu-i in birou – nu primeste si gata, ne raman noua mai multe.
- Da’ prostia asta de unde-a mai aparut? Doar nu-s dusi la bal, tot p’in sectie sau la conducere-s, cum sa nu primeasca daca...
- E, primesc, da’ atuci le raman lor partile muscate...
- Ba, tu ai innebunit?!
- Hai, bre, ca glumeam si io, ce... Le pastram pana vin si ei si...
- Nu mai pastram nimic, hotaram acuma, le-mpartim si daca nu le convine, n-au decat sa nu le ia...
- Mai e o chestie... cu coaja ce facem? Unii vor si coaja, mai pun la prajituri... sau in casa, sa miroasa frumos...
- Atunci le cojim si impartim si coaja. Sau cine ia mai mult la feliuta, ia mai putin la coaja...
- Si coaja cum o imparti? Ca nu se face-n feliute...
- O taiem cu cutitu’, o fasie asa, lunga, cat iese ea, pe urma o masuram si-o dam in centimetri...
- Eu nu vreau coaja, puteti sa ma taiati de pe-acuma...
- Auziti, eu zic sa facem un tabel...
- Hai, bre, iar tabel? Pai si anu’ trecut am luat-o cu tabelu’ si pan’ la urma...
- Uneori e bine sa facem tabel, stim ce si cum de la-nceput, plus ca putem sa dam cu semnatura si nu se mai supara nimeni...
- Chestia e ca daca le cojim, pe urma nu mai putem pune coaja la prajituri, ca nu se mai poate da prin razatoare...
- E, o tai si tu mai marunt si-o arunci acolo, o presari, cum ar veni...
- Sau o dai prin masina de nuca, stii ce fain iese?
- Nu stiu, dom’le, mie-mi treb’e rasa, prin razatoare, cum stiu io sa fac, nu ma zborsesc cu ea prin...
- Atunci tu iei impreuna cu alti trei care nu vor coaja si n-o mai curatati. O iei tu acasa, o razi si pe urma o-mparti si-aduci feliutele...
- Pai si-aia cu care ia, de unde stiu cate feliute au fost?
- Estimativ, tovarasi, estimativ!
- Estimativ sa mananci tu! Chiar, nu ti-ar strica, sh-asa ai facut burta in ulti...
- Bre, hai cu-mparteala mai repede, ca sta productia!...
- Hai sa vedem – cine n-are copii acasa?
- Pai, nu-i corect, ce, io daca n-am copii, sa nu primesc?
- N-a zis nimeni ca nu primesti, da’ prioritari ar tre’i sa fie aia cu copii, nu?
- Hoo-paaa? De cand si pana cand? E primu’ an in care aud de-o asa “prioritate”...
- Nu, adica zic ca mai bine sa ne gandim ca aia care au copii, sa le duca lor, macar de Craciun...
- Ce sa duci, bre, ca pan-acasa se usuca... mai rau ii starnesti... in ce le duci cateva amarate de feliute?
- Asta-i acuma! Intr-o hartie, ceva...
- Ce hartie? Ca nu-i igienic...
- De-asta de calc, le-nvelesti bine si tine pan-acasa...
- Tine pe dreacu’, in autobuz, can’ se urca aia de la IPEP si IMU, pe parcurs, te storcesc de te fac si pe tine feliute...
- Acu’ n-ai vrea sa-i aduci pe copii aicea, ca sa fie, vezi Doamne, igienic...
- Cui nu-i treb’e samburii, sa mi-i dea mie, da? Ca vreau sa-mi pun pe balcon, mai am de la var’miu doua plantutze, chiar frumoase...
- Io, din anii trecuti, stiu ca s’tem mai multi care vor si coaja... cum facem?
- Hai sa ne grupam cate trei care nu vor cu unu’ care vrea.
- Asta-ti ziceam, ca-s mai multi care vor... mai multi de patru, cat ar veni.
- Pai atunci cate doi care vor coaja, plus doi care nu vor. Si o radeti aia doi impreuna sau unu’ o rade pe jumate, al’laltu’ pe cealalta jumate…
- ...si io zic sa-i dati de pe-acuma semn cu pixu’, care pana unde rade...
- Hai, ma, Marcele, ca m-ai innebunit cu mistourile tale...
- Fac si io o propunere constructiva si-mi sare lumea-n cap...
- Pana la urma, mai e cineva care a renuntat sau numa’ Maria e martira de serviciu?
- Nu stim aia care lipsesc daca vor...
- Lasa, ii socotim ca vor si vedem pe urma...
- Treaba e cum ii socotesti – ca vor cu coaja sau fara?...

etc. etc. etc.
..........................................................

Poate ca dialogul nu s-a petrecut intocmai asa. Poate ca personajele nu purtau intocmai aceste nume. Poate ca nu erau intocmai patru, ci cinci, sau trei, sau opt. Dar faptul ramane cat se poate de autentic: la sfarsitul anilor ’80, in cel putin o intreprindere metalurgica din Republica Socialista Romania, cu ocazia sarbatorilor de iarna, O PORTOCALA revenea catorva oameni. Niciodata una de fiecare, intotdeauna una la mai multi. Dincolo de cine, ce si cum spunea sau facea in momentul impartirii ei, grotescul situatiei in sine merita a nu fi uitat. Nici de cei care l-au trait, nici de cei care astazi n-ar fi in stare sa creada ca a putut fi real ceva ce pare a tine mai degraba de suprarealism. Acestia sunt cativa dintre oamenii care, in acei ani, erau obligati sa descopere, sa invete si sa traiasca, zi de zi, noi si noi valente ale absurdului, injosirii si umilintei.
Sus In jos
 
IMPARTIREA LA ABSURD DA CU REST
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Imperiul Lupilor :: Alianta :: Diverse-
Mergi direct la: